Dinții albi au devenit un deziderat unanim și aceasta cu atât mai mult acum când în lumea contemporană, imaginea și-a revendicat poziția de lider. Dar dincolo de Facebook și Instagram, dacă suntem sinceri trebuie să admitem că nimănui nu-i plac dinții galbeni. De fapt, ingalbenirea dintilor depășește cu mult sfera aparențelor, ea aparținând mai mult sferei relațiilor interpersonale. Omul este o ființă socială și ca atare trăiește și din feed-back-ul grupului. Nimic nu este mai revigorant decât să zâmbești încrezător sau să râzi cu poftă!
CAUZE
Îngălbenirea dinților este o realitate cu care se confruntă foarte mulți dintre noi și care are o mulțime de cauze.
În primul rând, trebuie să vorbim despre cauzele cele mai frecvente: fumatul, alimentația și uzura dentară. Nicotina pe lângă efectele nocive generale, provoacă apariția unor pete brune, maronii pe suprafețele dinților. Același mecanism funcționează și în cazul consumului în exces a unor alimente și băuturi: afine, mure, roșii, sfeclă roșie, curry, cafea, ceai negru etc.
În cazul uzurii dentare, îngălbenirea dinților apare prin subțierea stratului de smalț care acoperă dintele la exterior, fenomen ce permite stratului de dentină (care este mai galbenă) să transpară.
În al doilea rând, trebuie amintite afecțiunile genetice. Deși acestea apar mult mai rar, ele vizează de cele mai multe ori stratul de smalț al dinților. Defectele genetice în formarea smalțului permit (ca și în cazul uzurii dentare) stratului de dentină din interior să transpară.
În al treilea rând, putem menționa alte cauze ale îngălbenirii dinților cum ar fi fluoroza, colorația tetraciclină etc. Știm că poate să pară contradictoriu pentru unii, dar fluorul în exces este nociv. În doze optime în schimb el este esențial pentru creșterea rezistenței smalțului, motiv pentru care recomandăm folosirea pastelor de dinți cu fluor.
Colorația tetraciclină este o afecțiune mai rară în prezent, însă este util să amintim că tratamentele cu tetraciclină în timpul sarcinii, sau în primii ani de viață ai copilului pot duce la îngălbenirea dinților.
PREVENȚIE
O bună parte din situațiile descrise mai sus pot fi prevenite. De exemplu, în cazul alimentelor sau băuturilor cu potențial de colorare, moderația este cheia succesului (sau strict în cazul băuturilor, folosirea paiului ar putea fi colacul de salvare). În cazul fumatului, renunțarea este cu siguranță cea mai bună decizie, iar în cazul oricăror alte afecțiuni amintite, o vizită la medicul stomatolog va fi edificatoare și vă va asigura soluția potrivită adaptată nevoilor dumneavoastră.
TRATAMENT
Cu siguranță ați întâlnit cel puțin o reclamă în care promisiunea unor dinți albi părea a fi doar la un click distanță, sau poate bunicii v-au povestit despre efectele miraculoase ale bicarbonatului de sodiu. Deși multe remedii naturale s-ar putea să pară atractive, albirea dinților este un subiect delicat. Cel mai sănătos mod de abordare este abordarea medicală a problemei.
Tratamentul este posibil. În unele cazuri, el este complet neinvaziv, rezumându-se la o igienizare profesională în cabinetul dentar, ceea ce asigură îndepărtarea petelor de pe suprafețele dinților. În alte cazuri, s-ar putea să fie nevoie de o albire dentară sau poate de un protocol de tratament mai complex. Indiferent de situație, repet, idealul este abordarea medicală. La Clinica EvyDent, veți găsi medici cu experiență, dedicați și dispuși să vă asigure un plan de tratament personalizat. Ne puteți contacta prin telefon sau whatsapp la 0757.049.728.